Aerobic cu Mădălina Moroșanu
Succesul prin mișcare sănătoasă
Aceste rânduri sunt, într-un fel, deosebite, fiindcă cuprind povestea unei tinere chitilence care a avut îndrăzneala de a-şi urma ideile în căutarea unui loc în viaţă. De a alege un drum şi de a-şi clădi o afacere de succes bazată numai pe propriile sale pasiuni.
Istoria Mădălinei Moroșanu, antrenoare de fitness la Clubul Sportiv Chitila – este în întregime istoria unei pasiuni. Ştiu că sunt cuvinte folosite prea des şi care nu mai au ecou dar, cu adevărat, asta este. Mădălina este apropiată din copilărie de sport, a urcat treptele podiumurilor din lumea dansului sportiv de performanță. Apoi, pasiunea i-a dictat să intre în lumea profesioniștilor aerobicului și fitnessului şi a început o carieră de succes ca trainer și group fitness instructor, reușind să aducă acest gen de mișcare, ce combină forța și frumusețea, chitilencelor dornice să trăiască sănătos și să arate perfect.
„Ideea unui curs de aerobic și fitness s-a bucurat de o mare deschidere din partea autorităților locale și a directoarei clubului, care au aceptat imediat proiectul și care au ajutat-o să pună pe roate programul destinat chitilencelor”, povestește tânăra antrenoare. „Aerobic Athletic Course” susținut de Mădălina, care s-a dovedit unul dintre proiectele de succes maxim ale Clubului Sportiv Chitila, este o formă de dezvoltare personală, dar și un mod plăcut şi mai cu seamă sănătos de eliberare a stresului şi tensiunilor acumulate.
„Anul 2021 a fost un an plin de lucruri mărețe și obiective atinse în cadrul Clubului Sportiv Chitila, în privința orelor de aerobic și nu numai. Am reușit să ne antrenăm și în ciuda pandemiei, mutând orele pe online sau în aer liber. Am sărbătorit prin sport fiecare zi, iar când a fost motiv de sărbătoare, tot sportul ne-a adus împreună. De exemplu, „Ziua internațională a desertului” am celebrat-o cum se cuvine, ne-am bucurat de dulce, dar i-am dedicat și o oră de mișcare – oră în care am ars caloriile dulciurilor consumate toată ziua”, spune Mădălina, adăugând despre anul tocmai început: „Anul 2022 se anunță un an plin de evenimente și de lucruri menite să ne schimbe viață și să ne ajute să evoluăm împreună. Primul eveniment este menit să vină în ajutorul micuțului Tudor, care la vârsta de 2 ani și jumătate a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer. Un marathon de aerobic ne aduce împreună pentru a putea contribui la șansa lui Tudor la viață”.
Cu ajutorul sesiunilor conduse de ea, femeile care vin la Clubul Sportiv pot scăpa de stres, oboseală sau insomnie, pot preveni şi trata unele afecţiuni – de la stimularea acuităţii vizuale după ore întregi de lucru la computer sau recăpătarea mobilităţii spatelui şi umerilor după statul la birou, până la echilibrarea dinamică a coloanei vertrebrale şi eliminarea blocajelor musculare din zonele cervicală, lombară şi abdominală. De altfel, explică antrenoarea, specialiştii au determinat că în timpul antrenamentului de fitness se eliberează neurotransmiţători responsabili pentru starea noastră de bine, iar mișcarea respectivă poate deveni o cale de însănătoşire, dar și o regulă de viaţă.
Pentru că este o fire extrem de sociabilă și iubește provocările, Mădălina a învățat ușor că perseverența este cheia succesului, iar rezultatele vin prin muncă. Nu își imaginează, așa după cum spune, nici o zi fără un nou obiectiv și fără sport, fie că este în sala de fitness, fie că aleargă în parc sau, pur și simplu, face mișcare acasă. „Am iubit de mică sportul și am încercat să am un stil de viață cât mai sănătos. De aceea, începutul de an a venit la pachet cu un curs de „Nutriție aplicată în remodelare corporală”, care să ușureze felul în care pot veni în ajutorul clientelor mele și nu numai. Ne dorim să organizăm mai multe evenimente în acest an printre care: workshop-uri de aerobic în aer liber, workshop-uri de nutriție, Ziua Porților Deschise și multe altele. Aceasta pentru că eu consider că în viață totul este despre evoluție, despre învățare, despre recunoștință, despre iubire!”, adaugă frumoasa antrenoare chitileancă.
Program de antrenamente
Luni 20:30-21:30
Miercuri 21:00-22:00
Vineri 21:00-22:00