Chitila Open Tennis
Chitila, din nou pe harta mondială a sportului alb. Urmează Chitila Open
Tennis, ediţia a III-a
În perioada 25 august – 2 septembrie, orașul Chitila va intra din nou pe harta
mondială a sportului alb, pentru că aici se vor aduna peste 60 de sportivi, din 20 de
țări, ca să joace tenis.
Astfel, Clubul Sportiv Chitila în parteneriat cu Primăria Chitila și Fundația PRO
Chitila, în colaborare cu Federația Română de Tenis, organizează, în perioada 25
august – 02 septembrie 2018, cea de-a III-a ediție a turneului internațional de tenis
din cadrul Circuitului Pro al Federației Internaționale de Tenis masculin (ITF
Men’s Pro Circuit Tournament), Chitila Open Tennis. Este pentru al doilea an
consecutiv când turneul va fi dotat cu premii totale de 15.000 de dolari (în 2016
premiile au avut valoarea de 10.000 de dolari).
La competiția, care se va disptuta, atât la simplu, cât şi la dublu, vor participa
jucători din țări precum: Brazilia, Statele Unite ale Americii, Noua Zeelandă,
Pakistan, Peru, Uruguay, Chile, Argentina, Japonia, Republica Moldova, Franța,
Cehia, Israel, Italia, Suedia, Spania, Anglia, Grecia și, bineînțeles, România.
”În Chitila, vrem ca sportul să devină un mod de viață, sănătos, bazat pe principii
de fair-play. Am decis să intrăm în acest important circuit de tenis, pentru că doar
un eveniment deosebit poate atrage tinerii și-i poate determina să se îndrepte spre
sport.”, a declarat primarul Emilian Oprea.
- CATEGORY Evenimente
- TAGS