REGULAMENTUL DE ORGANIZARE
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE AL
”CLUBULUI SPORTIV CHITILA”
Art.1.(1) Clubul Sportiv Chitila este persoană juridică de drept public, înființată ca instituție publică subordonată Consiliului Local al orașului Chitila, reprezentativă în domeniul activității sportive de agrement și performanță.
(2) Clubul Sportiv Chitila este înființat prin Hotărârea Consiliului Local al orașului Chitila nr. 8/21.01.2006, cu completările și modificările ulterioare, emisă în temeiul Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu completările și modificările ulterioare și H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului, coroborate cu prevederile Codului Administrativ.
Art.2. Clubul Sportiv Chitila își desfășoară activitatea în conformitate cu Hotărârile consiliului local al orașului Chitila, cu prezentul Regulament de organizare și funcționare, cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, ale Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, cu completările și modificările ulterioare și H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicație a dispozițiile Legii nr. 69/2000, precum și a altor prevederi legale
Art.3. Clubul Sportiv Chitila, se organizează și funcționează după regulamentul de organizare și funcționare propriu, aprobat de Consiliul Local al orașului Chitila și se bucură de drepturile conferite de lege.
Art.4. (1) Denumire: Club Sportiv Chitila
(2) Sediul: Orașul Chitila, str. Castanilor nr. 41, Județul Ilfov.
(3) Însemnele și culorile (sigla): Denumirea Clubului C.S.Chitila – Club Sportiv Chitila.
Sigla constituită din culorile Clubului, alb – vișiniu, semnifică o platoșă pe care este înscrisă denumirea Clubului, pe fondul unor dungi verticale alb – vișiniu, având reprezentat un tun de epocă.
Toate acestea de mai sus sunt configurate pe o coală A4, anexă care face parte integrantă din prezentul regulament.
(4) Schimbarea denumirii poate fi făcută numai prin Hotărâre a Consiliului Local al orașului Chitila.
(5) Denumirea Clubului sportiv va fi înscrisă pe antetul fiecărui act, publicație, comunicări sau corespondență și anunțuri trimise către persoanele fizice sau juridice, instanțe judecătorești, organe administrative, instituții publice.
Art.5. Clubul Sportiv Chitila este finanțat din alocații de la bugetul local, din venituri extrabugetare, sponsorizări și alte surse în condițiile legii.
Art.6. (1) Organul de coordonare și control al Clubului Sportiv Chitila este Consiliul Local al Orașului Chitila.
(2) Conducerea Clubului Sportiv Chitila se realizează de către Directorul Clubului, care exercită actul de coordonare, conducere și control asupra întregului personal al Clubului. Directorul Clubului este şi Președintele Consiliului de Conducere al Clubului Sportiv Chitila şi răspunde, potrivit legii, de buna organizare şi funcționare a activității Clubului.
Art.7 Angajarea personalului se face în condițiile legii, de către Directorul Clubului, în limita posturilor aprobate de Consiliul Local al Orașului Chitila, conform ștatului de funcții aprobat anual de Consiliul Local.
Art.8. Clubul Sportiv Chitila este înființat pe o durată de timp nedeterminată.
CAPITOLUL II
Scopul și obiectivul Clubului
Art.9. Clubul Sportiv Chitila s-a înființat cu scopul organizării și susținerii sportului de performanță pe plan local, național și internațional, al administrării unei activități sportive în orașul Chitila, pentru amatori și/sau profesioniști, precum și al îmbunătățirii rezultatelor sportive și realizarea performanței la nivelul orașului Chitila prin valorificarea aptitudinilor individuale sau de echipă într-un sistem organizat de selecție, pregătire și competiție.
Art.10. (1) Obiectivul general al Clubului Sportiv Chitila îl constituie organizarea şi administrarea activității sportive prin selecția, pregătirea şi participarea sportivilor de performanță la competițiile sportive interne şi internaționale, precum și organizarea şi administrarea activității sportive pentru sportivii amatori. Misiunea de bază a Clubului Sportiv Chitila o constituie reprezentarea orașului Chitila, prin performanțe sportive, în competițiile sportive interne şi internaționale, campionatele mondiale şi europene, precum şi promovarea imaginii Primăriei Chitila în societatea civilă prin participarea la activități sportive, precum şi în cadrul evenimentelor speciale de relații publice.
(2) În cadrul Clubului Sportiv Chitila funcționează următoarele secții pe ramură de sport, ca discipline sportive individuale şi pe echipe:
-individuale: atletism, karate W.K.C., box, ciclism, culturism, fitness, gimnastică, judo, lupte, șah, tenis de câmp, tenis de masă, canotaj, oină, natație, scrimă și gimnastică ritmică.
-pe echipe: baschet, fotbal, fotbal în sală, handbal, rugby, volei, polo.
precum și alte activități în vederea realizării scopului obiectivului de activitate în condițiile legii;
(3) Numărul de secții pe ramură de sport poate fi completat sau redus, prin Hotărâre a Consiliului Local al orașului Chitila, în funcție de interesele Clubului Sportiv Chitila.
(4) În sensul prezentului regulament, prin sportivi de performanță se înțelege persoanele care practică sistematic şi organizat sportul, participă în competiții în scopul de a obține victoria asupra adversarului, pentru autodepășire şi obținerea recordului sportiv şi sunt legitimate la un club sportiv. Sportivi amatori sunt persoanele care nu sunt legitimate în cadrul Clubului Sportiv Chitila și solicită accesul la facilitățile Clubului, contra-cost, sporadic sau pe bază de abonament, în scop de agrement și în limita disponibilității acestor facilități.
(5) Pregătirea sportivă în forme organizate se asigură de către persoane atestate în domeniul sportului prin diplome de licență, diplome de absolvire sau certificat de absolvire, recunoscute în condițiile legii, potrivit prevederilor Statutului antrenorului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 343/2011. Antrenorul este persoana atestată într-o anumită ramură de sport pe baza diplomei de licență, a diplomei de absolvire sau certificatului de absolvire, după caz, recunoscute în condițiile legii, potrivit prevederilor Statutul antrenorului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 343/2011. Antrenorii constituie categoria atestată de cadre tehnice de specialitate care îşi asumă responsabilitatea profesională asupra activității desfășurate în cadrul structurii sportive în care realizează selecția, inițierea, pregătirea sau perfecționarea măiestriei sportive în diferite ramuri de sport, potrivit prevederilor Statutul antrenorului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 343/2011.
(6) Pentru îndeplinirea obiectivelor Clubul Sportiv Chitila poate încheia contracte de prestări servicii sportive, contracte de pregătire/activitate sportivă şi participare la competiții atât cu sportivii legitimați ai Clubului, cât şi cu antrenorii acestora pe perioada unuia sau mai multor sezoane competiționale.
Art.11 (1) Obiectivele specifice Clubului Sportiv Chitila sunt:
- b) Organizarea de competiții sportive în baza regulamentelor și statutelor federațiilor sportive naționale;
- c) Promovarea uneia sau mai multe discipline sportive;
- d) Administrarea bazei sportive proprii;
- e) Promovarea sportului de fair-play, combaterea și prevenirea violenței și dopajului;
- f) Inițierea și organizarea de acțiuni în vederea atragerii cetățenilor pentru practicarea sportului.
(2) Clubul poate desfășura și alte activități în vederea realizării scopului și obiectivului de activitate, în condițiile legii.
CAPITOLUL III
Organele de coordonare, conducere și control
Art.12. Consiliul Local al Orașului Chitila realizează coordonarea și controlul activității Clubului Sportiv Chitila, având următoarele competențe:
- a) aprobă regulamentul de organizare și funcționare a instituției publice de interes local precum și modificările și completările ulterioare ale acestuia;
- b) aprobă structura organizatorică a Clubului Sportiv Chitila și numărul de posturi;
- c) aprobă strategia și obiectivele generale ale Clubului Sportiv, la propunerea Directorului Clubului Sportiv Chitila;
- d) coordonează și controlează activitatea Consiliului de conducere;
- e) aplică secțiuni persoanelor pe care le-a numit;
- f) aprobă darea de seamă contabilă, raportul de gestiune al Directorului Clubului;
- g) aprobă bugetul de venituri și cheltuieli, contul de execuție bugetară și programul de activitate pentru exercițiul financiar următor;
- h) urmărește, controlează și analizează activitatea instituției publice de interes local;
- i) asigură condițiile materiale și financiare necesare pentru buna funcționare a Clubului Sportiv Chitila;
- j) aprobă schimbarea sediului de interes local;
- k) aprobă fuziunea sau afilierea la organizații naționale sau internaționale;
- l) înființează ramurile sportive din cadrul Clubului;
Art.13. (1) Consiliul de conducere alcătuit din 3 membri numiți astfel:
– Președintele Consiliului de conducere al Clubului Sportiv Chitila (Directorul Clubului)– Năstase Ionela-Andreea;
– membru – Sava Andreea;
– membru din Aparatul de specialitate a Primarului – Dincă Mircea Cristian;
(2) Consiliul de conducere se întrunește în ședință convocată de Președintele Consiliului de conducere al Clubului Sportiv Chitila, ori de câte ori este necesar. La ședințele Consiliului de conducere pot participa invitați, persoane interesate de activitatea Clubului, sponsori, auditori. Pentru fiecare ședință se va întocmi proces-verbal.
(3) Consiliul de conducere este statutar constituit în prezența majorității membrilor săi.
(4) Hotărârile Consiliul de conducere se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor exprimate a membrilor prezenți.
(5) Membrii Consiliul de conducere nu au drept de vot dacă în cadrul acestuia se decide asupra unui litigiu în care sunt implicați sau asupra unui fapt care prezintă interes pentru ei.
Art.14. Consiliul de conducere, îndeplinește următoarele atribuții principale:
- a) prezintă anual Consiliului Local un raport de activitate;
- b) avizează proiectul bugetului propriu și încheierea exercițiului bugetar;
- c) propune Consiliului Local aprobarea/modificare structurii organizatorice;
- d) analizează activitatea Clubului Sportiv Chitila și propune măsuri și programe de îmbunătățire a activității;
- e) hotărăște asupra înstrăinării mijloacelor fixe din patrimoniul Clubului, altele decât bunurile imobile, în condițiile legii, hotărâre pe care o supune aprobării Consiliului Local;
- f) propune Consiliului Local aprobarea ștatului de funcții;
- g) propune spre aprobarea Consiliului Local programele de activitate;
- h) aprobă calendarul competițional intern și internațional al Clubului cu avizul ordonatorului principal de credite;
- i) stabilește pentru fiecare responsabil pe ramura sportivă, prin fișa postului, numărul de grupe de sportivi, niveluri valorice și numărul minim de sportivi legitimați cuprinși în pregătire;
- j) întocmește și propune spre aprobarea Consiliului Local strategia Clubului, defalcată pe ramuri de sport;
- k) controlează activitatea desfășurată în cadrul secțiilor pe ramura de sport din structura Clubului, precum și a responsabililor;
- l) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau prin hotărâre a Consiliul Local, menite să asigure buna desfășurare a activității Clubului.
Art.15. (1) Directorul Clubului Sportiv Chitila are în principal următoarele atribuții:
- a) organizează și conduce activitatea Clubului Sportiv Chitila și răspunde de îndeplinirea obiectivelor stabilite;
- b) aprobă regulamentul de ordine interioară a Clubului și asigură respectarea acestuia de către întreg personalul;
- c) reprezintă personal sau prin delegat Clubul în relațiile cu organismele sportive interne și/sau internaționale, cu celelalte instituții publice și private, organe jurisdicționale, organizații sau agenți economici, precum și cu persoanele fizice și juridice române și străine;
- d) elaborează programe de dezvoltare pe termen mediu și scurt în concordanță cu strategia națională și locală de dezvoltare a activității sportive;
- e) negociază și semnează contracte și alte acte juridice de angajare a Clubului;
- f) coordonează și controlează activitatea desfășurată în cadrul secțiilor pe ramura de sport din cadrul Clubului, precum și a antrenorilor, în vederea realizării scopului și a obiectului de activitate a Clubului;
- g) asigură aplicarea și respectarea dispozițiilor legale în vigoare;
- h) în calitate de ordonator terțiar de credite îndeplinește toate atribuțiile ce îi revin conform dispozițiilor legale în vigoare și răspunde potrivit legii de:
– utilizarea creditelor bugetare;
– realizarea veniturilor;
– folosirea cu eficiență și eficacitate a sumelor primite de la bugetul local;
– integritatea bunurilor încredințate Clubului;
– organizarea și ținerea la zi a contabilității;
– prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuției bugetare;
- i) stabilește și deleagă atribuții pe trepte ierarhice și funcții având în vedere regulamentul de organizare și funcționare propriu și structura organizatorică;
- j) răspunde potrivit reglementărilor legale în vigoare de încadrarea personalului salariat din subordine;
- k) organizează controlul îndeplinirii sarcinilor de către personalul din subordine și urmărește aplicarea măsurilor pe care le dispune;
- l) aplică în condițiile legii sancțiuni disciplinare salariaților în cazul săvârșirii de abateri disciplinare și dispune repararea prejudiciilor produse;
- m) aprobă planurile de pregătire prezentate de antrenorii Clubului;
- n) analizează periodic împreună cu antrenorii stadiul îndeplinirii obiectivelor stabilite și realizate de sportivii legitimați la Club;
- o) aprobă calendarul competițional intern și internațional al Clubului și urmărește derularea acestuia;
- p) urmărește pregătirea și participarea sportivilor la competiții;
- q) participă la principalele competiții interne și internaționale ale Clubului;
- r) stabilește pentru fiecare antrenor, prin fișa postului, numărul de grupe de sportivi pe nivele valorice;
- s) asigură constituirea și actualizarea permanentă a fondului documentar și al băncii de date a Clubului, respectiv:
– actele normative în vigoare privind activitatea sportivă, regulamentul de ordine interioară;
– programele de dezvoltare pe termen mediu și scurt ale Clubului;
– evidența sportivilor legitimați și clasificați pe ramuri de sport;
– rezultatele obținute de sportivi în competițiile interne și internaționale;
- t) dispune de măsuri pentru promovarea spiritului de fair play și pentru combaterea și prevenirea violenței și dopajului în activitatea Clubului;
- u) asigură și răspunde de integritatea, întreținerea și funcționarea în condiții optime a bazei sportive din patrimoniul Clubului;
- v) orice alte atribuții cu excepția celor date, potrivit reglementărilor legale, în competența altor organe.
(2) Fișa postului pentru Directorul Clubului Sportiv Chitila se întocmește și se aprobă de către Consiliul Local al orașului Chitila. În vigoare la data prezentei este HCL Chitila nr. 43/21.05.2018.
Art. 16 Compartimentul Administrativ din cadrul C.S.Chitila are în principal următoarele atribuții:
- Gestionarea Documentelor și Organizarea:
- Păstrarea și organizarea documentelor administrative, inclusiv contracte, dosare ale membrilor, acte contabile etc.
- Gestionarea programării și rezervărilor de spații pentru antrenamente, competiții și evenimente.
- Comunicare și Corespondență:
- Coordonarea corespondenței interne și externe (scrisori, e-mailuri, notificări etc.).
- Întreținerea relațiilor cu părțile interesate, precum autoritățile locale, sponsori, furnizori etc.
- Gestionarea Bugetului și Finanțelor:
- Monitorizarea veniturilor și cheltuielilor clubului.
- Pregătirea bugetului anual și gestionarea resurselor financiare în limitele acestuia.
- Colaborarea cu contabilii sau auditorii pentru asigurarea conformității financiare.
- Gestionarea membrilor/sportivilor:
- Înregistrarea și actualizarea datelor membrilor.
- Coordonarea procesului de înscriere.
- Planificarea și Organizarea Evenimentelor:
- Planificarea și organizarea competițiilor, turneelor, cantonamentelor sau alte evenimente sportive.
- Gestionarea logistică a evenimentelor, inclusiv rezervări de transport, cazare și echipament.
- Relații Publice și Marketing:
- Promovarea clubului și a evenimentelor sale în comunitatea locală.
- Dezvoltarea și gestionarea prezenței online a clubului prin intermediul site-ului web și rețelelor de socializare.
- Resurse Umane:
- Recrutarea și gestionarea personalului administrativ și auxiliar.
- Supervizarea resurselor umane, inclusiv programarea, evaluările performanțelor și dezvoltarea profesională.
- Gestionarea Infrastructurii și Echipamentelor:
- Monitorizarea stării infrastructurii sportive și a echipamentelor folosite în antrenamente și competiții.
- Coordonarea reparațiilor, întreținerii și achiziționării de echipamente noi.
- Gestionarea Sponsorizărilor și Finanțărilor:
- Identificarea oportunităților de sponsorizare și dezvoltarea relațiilor cu potențiali sponsori.
- Administrarea contractelor de sponsorizare și urmărirea obligațiilor contractuale.
- Asigurarea Conformității Juridice:
- Monitorizarea respectării legislației și reglementărilor relevante în ceea ce privește activitatea clubului.
Art.17 Compartimentul Bazin de Inot din cadrul C.S.Chitila are în principal următoarele atribuții:
- Programare și Organizare:
- Stabilirea programului de antrenamente, cursuri de înot și utilizare a bazinului.
- Asigurarea că programul este eficient gestionat și că resursele sunt alocate corespunzător.
- Instruire și Antrenament:
- Asigurarea că instruirea în înot se desfășoară în condiții sigure și profesioniste.
- Supervizarea antrenorilor și instructorilor de înot, asigurându-se că furnizează instrucțiuni adecvate și personalizate.
- Siguranța și Respectarea Regulilor:
- Implementarea și aplicarea regulilor de siguranță în bazin și în zona înconjurătoare.
- Asigurarea respectării normelor de igienă și curățenie în toate zonele bazinului.
- Managementul Echipamentelor:
- Supervizarea întreținerii echipamentelor de înot și a facilităților din zona bazinului.
- Achiziționarea și înlocuirea echipamentelor în funcție de nevoi și resurse.
- Coordonarea Cursurilor de Înot:
- Organizarea și gestionarea cursurilor de înot pentru diferite niveluri de competență.
- Monitorizarea progresului cursanților și ajustarea instruirii în consecință.
- Evenimente și Competiții:
- Planificarea și organizarea competițiilor de înot și a altor evenimente legate de bazin.
- Asigurarea unei logistici adecvate pentru participanți, arbitri și spectatori.
- Relații cu Părinții și Cursanții:
- Menținerea unei comunicări eficiente cu părinții cursanților și așa-numiților înotători de club.
- Furnizarea de informații legate de program, progres și evenimente.
- Gestionarea Personalului:
- Recrutarea, pregătirea și gestionarea instructorilor de înot și a personalului auxiliar.
- Evaluarea performanțelor și asigurarea unei echipe bine pregătite și motivate.
- Buget și Finanțe:
- Gestionarea bugetului alocat compartimentului de bazin de înot.
- Monitorizarea veniturilor și cheltuielilor pentru antrenamente, cursuri și evenimente.
- Promovare și Dezvoltare:
- Promovarea cursurilor de înot și a facilităților bazinului pentru a atrage noi membri.
- Identificarea oportunităților de dezvoltare a programelor de înot și a inițiativelor speciale.
- Conformitate Legală și Siguranță:
- Asigurarea că toate activitățile desfășurate respectă regulamentele și standardele legale privind siguranța și sănătatea în apă.
- Raportare și Evaluare:
- Pregătirea rapoartelor periodice privind performanța, participarea și progresul cursanților.
- Evaluarea eficacității programelor și identificarea îmbunătățirilor necesare.
Art.18 Compartimentul Sala de Sport din cadrul C.S.Chitila are în principal următoarele atribuții:
- Programare și Organizare:
- Stabilirea programului de antrenamente, grupe și utilizare a sălii de sport.
- Asigurarea unui program echilibrat și eficient pentru sportivii clubului.
- Supervizarea Antrenamentelor și Claselor:
- Asigurarea că antrenamentele și clasele desfășurate în sală sunt ghidate de profesioniști și oferă instrucțiuni adecvate.
- Monitorizarea calității instruirii și a progresului participanților.
- Gestionarea Echipamentelor:
- Supervizarea întreținerii și stocării echipamentelor de antrenament și competiții.
- Asigurarea că echipamentele sunt în stare bună de funcționare și că sunt disponibile pentru utilizare.
- Planificarea și Organizarea Evenimentelor:
- Organizarea de evenimente speciale în sală, cum ar fi competiții, sesiuni de antrenament tematice sau workshop-uri.
- Asigurarea logisticii adecvate și promovarea evenimentelor.
- Siguranța și Respectarea Regulilor:
- Implementarea și aplicarea regulilor de siguranță în sală pentru a preveni accidentele.
- Asigurarea că membrii respectă normele de igienă și curățenie.
- Relații cu sportivii și părinții acestora:
- Menținerea comunicării cu sportivii pentru a înțelege nevoile lor și pentru a primi feedback.
- Buget și Finanțe:
- Gestionarea bugetului alocat pentru echipamente noi, întreținere și evenimente speciale în sală.
- Monitorizarea veniturilor și cheltuielilor pentru a asigura o utilizare eficientă a resurselor financiare.
- Promovare și Dezvoltare:
- Promovarea activităților sportive din cadrul sălii de sport.
- Dezvoltarea de programe speciale și strategii pentru a atrage noi sportivi și a păstra sportivii existenți.
- Conformitate Legală și Siguranță:
- Asigurarea respectării normelor de sănătate și siguranță în sală, inclusiv igiena adecvată.
- Evaluare și Îmbunătățiri:
- Colectarea feedback-ului de la sportivi și utilizarea acestuia pentru a aduce îmbunătățiri continue în serviciile sălii de sport.
- Monitorizarea performanței sportivilor.
Art.19 Compartimentul Terenuri de tenis/minifotbal din cadrul C.S.Chitila are în principal următoarele atribuții:
- Gestionarea și Întreținerea Terenurilor:
- Asigurarea curățeniei și întreținerii regulate a terenurilor de tenis și minifotbal.
- Verificarea și repararea oricăror deteriorări sau defecțiuni la infrastructură.
- Monitorizarea calității suprafețelor de joc și luarea măsurilor necesare pentru a menține standardele adecvate.
- Programare și Rezervări:
- Coordonarea programărilor și rezervărilor pentru terenurile de tenis și minifotbal.
- Asigurarea unei distribuții echitabile a timpului de joc pentru toți clienții.
- Răspuns prompt la solicitările de rezervare și comunicarea eficientă a detaliilor legate de programare.
- Supraveghere și Securitate:
- Monitorizarea activității de pe terenuri pentru a preveni incidentele nedorite și a asigura siguranța participanților.
- Asigurarea respectării regulilor și normelor de conduită în timpul jocurilor.
- Colaborarea cu echipa de securitate sau autoritățile în caz de situații de urgență.
- Organizarea de Evenimente și Competiții:
- Planificarea și implementarea de turnee, campionate sau evenimente speciale pentru tenis și minifotbal.
- Coordonarea logistică a competițiilor, inclusiv programarea meciurilor, arbitrajul și premiile.
- Interacțiunea cu Clienții:
- Furnizarea de asistență și informații clienților cu privire la serviciile oferite, reguli și facilități.
- Recepționarea feedback-ului de la clienți și luarea în considerare a sugestiilor pentru îmbunătățirea serviciilor.
- Promovarea și Marketingul:
- Dezvoltarea și implementarea strategiilor de promovare pentru atragerea de noi clienți și menținerea relației cu cei existenți.
- Utilizarea canalelor de marketing adecvate pentru a crește gradul de conștientizare asupra terenurilor de tenis și minifotbal.
CAPITOLUL IV
Patrimoniul
Art.19. (1) Patrimoniul Clubului Sportiv Chitila este alcătuit din totalitatea elementelor de activ şi pasiv.
(2) Baza materială sportivă primită spre administrare și folosință de Clubul Sportiv Chitila din partea UAT oraș Chitila cuprinde totalitatea terenurilor şi spațiilor, precum şi amenajările, instalațiile şi construcțiile care sunt destinate organizării şi desfășurării activității sportive. Administrarea bazei materiale sportive se va face în conformitate cu Legea Educației Fizice și Sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În exercitarea drepturilor, Clubul Sportiv Chitila folosește bunurile aflate în patrimoniu, în vederea realizării scopului şi obiectului de activitate.
(4) Patrimoniul Clubului Sportiv Chitila se actualizează anual, și se înscrie în bilanțul contabil încheiat la data de 31 decembrie.
Art.20. (1) Clubul Sportiv Chitila administrează cu diligența unui bun proprietar bunurile aflate în patrimoniu, în condițiile legii.
(2) Bunurile se evidențiază distinct în Patrimoniul Clubului Sportiv Chitila.
Art.21. Patrimoniul Clubului Sportiv Chitila poate fi modificat conform prevederilor legale.
CAPITOLUL V
Finanțele Clubului sportiv Chitila
Art.22. Veniturile, indiferent de sumă și cheltuielile de orice natură ale Clubului sunt cuprinse în bugetul anual propriu pe structura clasificației bugetare aprobat de Consiliul Local al orașului Chitila în condițiile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Art.23. (1) Administrarea bugetului anual de venituri și cheltuieli al Clubului Sportiv Chitila se face în condițiile prevăzute de legislația în vigoare privind resursele financiare bugetare.
(2) Bugetul anual al Clubului Sportiv Chitila cuprinde la partea de venituri:
- a) Venituri propria pe structura clasificației bugetare;
- b) Subvenții de la bugetul local;
- c) Alte surse în condițiile legii.
(3) Bugetul anual al Clubului Sportiv Chitila se aproba de către Consiliul Local al Orașului Chitila.
(4) Evidențele contabile ale Clubului vor fi asigurate prin personalul compartimentului buget-contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului, până la ocuparea prin concurs a postului de contabil sau prin contractarea unei societăți specializate.
Art.24. Veniturile obținute din activități se gestionează și se utilizează la nivelul Clubului Sportiv Chitila pentru realizarea scopului și obiectului de activitate în condițiile legii privind achizițiile publice.
Art.25. Sursele de finanțare ale Clubului Sportiv Chitila provin din:
- a) Subvențiile de la bugetul local sau de stat;
- b) Venituri proprii din activități economice realizate în legătură directă cu scopul și obiectul de activitate al Clubului;
- c) Sume obține din transferul sportivilor;
- d) Venituri obținute din cotizații, contribuții bănești, taxe ale membrilor susținători;
- e) Donații și sume sau bunuri primite prin sponsorizare;
- f) Venituri obținute din reclamă și publicitate;
- g) Venituri obținute din organizarea de spectacole sau manifestări sportive;
- h) Venituri obținute din vânzarea de bilete de intrare la competițiile sportive organizate;
- i) Venituri obținute din închirieri de bunuri, în condițiile legii;
- j) Venituri obținute din abonamente la cursurile de inițiere în anumite ramuri de sport;
- k) Venituri obținute ca urmare a participării la competiții şi demonstrații sportive, interne sau internaționale;
- l) Venituri obținute din prestări de servicii de medicină sportivă, în condițiile legii;
- m) Venituri obținute din acordarea dreptului de folosință a mărcii şi a altor drepturi de proprietate intelectuală ale Clubului diferitelor persoane fizice sau juridice;
- n) Venituri obținute din valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul Clubului;
- o) Sume rămase din exercițiul financiar precedent;
- p) Alte venituri în condițiile legii.
Art.26. Cheltuielile Clubului Sportiv Chitila vor fi structurate astfel:
- a) Cheltuieli de personal;
- b) Cheltuieli cu materiale și servicii;
- c) Cheltuieli de capital.
Art.27. Sumele cuprinse în buget la capitolul cheltuieli reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.
Art.28. Controlul financiar preventiv se organizează în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Art.29. Auditul public intern al Clubului se realizează prin grija Primăriei orașului Chitila, raportul de audit fiind aprobat de ordonatorul principal de credite în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
CAPITOLUL VI
Recompense și sancțiuni
Art.30. (1) Recompensele materiale pe care le poate acorda Clubul Sportiv Chitila se stabilesc de către Consiliul de conducere în limita disponibilităților materiale și se atribuie pentru activitățile desfășurate în cadrul Clubului sau în cadrul unor competiții la care este reprezentat Clubul, precum și în cazul obținerii unor rezultate sportive meritorii (clasarea pe locurile 1-10) la concursurile sau campionatele naționale/internaționale la care iau parte sportivii Clubului.
(2) Directorul Clubului Sportiv Chitila poate de asemenea propune și recompense morale ce se pot acorda membrilor Clubului, tuturor sportivilor care dovedesc atașament față de Club în ceea ce privește o activitate îndelungată în cadrul Clubului, precum și obținerea unor rezultate de excepție.
Art.31. (1) Sancțiunile ce pot fi acordate antrenorilor și sportivilor Clubului sunt următoarele:
-Avertismentul;
-Suspendarea activității sportive pe o perioadă de până la o lună;
-Reducerea sau retragerea premiilor sau a recompenselor;
-Excluderea din cadrul Clubului și pierderea calității de membru al Clubului.
(2) În cazul angajaților Clubului, acestora le sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de Codul Muncii și de contractul individual de muncă.
(3) În aplicarea sancțiunilor se va ține seama de gravitatea faptei, vinovăției celui în cauză, de urmările faptei și de antecedentele celui care a săvârșit fapta.
CAPITOLUL VII
Dispoziții finale
Art.32. Clubul Sportiv Chitila a fost supus înregistrării în Registrul Sportiv și avizării constituirii structurii sportive de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
(2) Ca urmare a înregistrării în Registrul Sportiv, Clubul primește număr de identificare și Certificat de Identitate Sportivă.
Art.33. (1) Clubul Sportiv Chitila deține exclusivitatea asupra:
- a) Dreptului asupra imaginii de grup sau individuale, statică și în mișcare, a sportivilor în echipamentul de concurs și reprezentare, când participă la competiții în numele Clubului.
- b) Dreptului de folosință asupra siglei/emblemei proprii.
- c) Drepturilor de reclamă, publicitate și de televiziune la competițiile pe care le organizează sau la care participă, după caz.
(2) Drepturile menționate la aliniatul (1) pot fi cesionate de Club în condițiile legii și numai după obținerea avizului favorabil din partea Consiliului Local al orașului Chitila.
Art.34. Prezentul regulament se poate modifica sau completa prin acte cu caracter normativ, incidente sau prin Hotărâri ale Consiliului Local al orașului Chitila.